miercuri, 15 septembrie 2010

Camera cu amantul mort

Pe patul asezat atent la mijlocul peretelui opus ferestrei, zace cadavrul unui amant, cu camasa sfasiata in dreptul inimii.
Este liniste, si, totusi domneste o tensiune in aer.Ca un tablou inghetat, in tonuri gri, peste care bate soarele diminetii prin fereastra.
Mainile lui albastre si reci, care au strans atatia sani de femei si cupe cu vin, acum zac fara viata.Lira lui e muta, aruncata pe podea.Un pumn de monezi nenumarate imprastiat printre danteluri si matase si mucegai crescut pe perete, lemn vechi si miros greu.Are ochii intredeschisi.Aceiasi ochi cu care a privit spre cer cand era copil, care s-au incruntat si care au plans de inima franta.Acum se citeste o liniste stearsa in ei.
Cine stie daca otravurile sau vreo spada i-au venit de hac, sau poate chiar vreun glonte?Dar daca te uiti atent, pe gura din care tocmai a zburat bazaind o musca, i se citeste acelasi suras care l-a facut dorit, si care, poate, i-a atras sfarsitul...

marți, 22 iunie 2010

PORN - it's cheaper than dating...

Macar o data in viata v-ati uitat la filme porno. Oricine.
Exista doua categorii de oameni, vis-a-vis de chestia asta: aia care se uita si aia care nu recunosc. Un studiu recent arata ca peste 37% din utilizatorii site-urilor porno, la nivel mondial, sunt femei! Ha!
Whatever, sa trecem la subiect.
Io am niste intrebari legate de subiectul asta:

Inainte de un film porno, se fac repetitii?

Exista rujuri blowjob resistant? Ca am vazut io pe una care dupa vreo cinspe' minute de bj, inca avea rujul intact. Si rujul ala a fost muncit, oameni buni...trust me, i've seen it! Si daca exista, oare cum ar arata reclama la un astfel de produs? ...just asking.

Printre toate activitatile rafinate ale omenirii, cum ar fi tortura,canibalismul sau masochismul, se numara si necrofilia. It takes a special kind of guy, dupa cum zicea cineva...Acuma, o intrebare inevitabila: ce titlu ar avea un astfel de film? primul lucru care mi-a venit in minte a fost "I've got a boner".Traducerea romaneasca ar fi "I-am supt ciolanul", traducere facuta dupa sistemul "Gone with the wind = Pe aripile vantului"

Pofta buna!

joi, 17 iunie 2010

Un gand ciudat

Poate pentru multa lume suna stupid ce urmeaza sa zic (scriu) eu aici.

Ne-am obisnuit cu totii sa existe ziua de maine si sa existam si noi.
Universul asta e atat de mare si de complex, incat, daca incercam macar sa cuprindem cu mintea aceasta complexitate, intrebarea asta aproape ca nu mai suna absurd: oare am existat inainte sa ne nastem?
Cine sunt Eu?
Cine este fiecare Eu?
Ce ne face sa ticaim?
Si din aceste intrebari, s-a nascut o frica.
Cateodata mi-e teama sa adorm, pentru ca maine s-ar putea ca acest Eu sa dispara. Maine corpul meu poate se va trezi din somn, cu aceleasi gesturi, cu acelasi miros si cu aceleasi amintiri, dar Eu nu voi mai fi in el. Va fi un alt Eu care va avea gandurile acestui corp. Un alt Eu care va manipula informatiile stocate de mine in acest creier, si care va crede ca a existat dintotdeauna acolo si ca tot ce stie a invatat singur. Ca el a adunat toate acele experiente si informatii si amintiri.
Dar nu voi fi Eu.
Eu va deveni El.
Sau, de ce nu, poate ca Eu sunt un El?
Poate ca am aparut azi-dimineata, gandind ca am fost mereu acolo.Poate ca sunt atat de nou, ca un balon de sapun...Si cel care a trait tot ce cred Eu ca am trait, a disparut in somn...
Oare Eu sunt Eu?
Si daca nu sunt, ma bucur ca sunt acum. Si sper sa mai fiu tot Eu si maine.



Noapte buna...

duminică, 16 mai 2010

Copil


Am fost un copil ciudat. Un pic desprins de realitate, din cauza unei imaginatii debordante, judecat gresit uneori ca fiind incet la matematici si alte lucruri reci.
Inca de pe atunci fugeam de lume. Si ieseam din visele mele atunci cand venea tata acasa, mirosind a masina si a frig, de craciun, cu portocale in buzunar.
Nu eram bun la fotbal si nu colectionam surprize cu masini.
Vorbeam mult cu furnicile din gradina pentru ca erau simpatice si miroseau interesant.
Aveam doua bucurii pe zi.Cand erau desene animate cu roboti seara la sapte si jumate si cand ma jucam de unul singur.Le-am scris in ordinea importantei, nu in ordine cronologica.
Nu eram singuratic, dar ceilalti copii nu stiau decat sa alerge si sa tipe, sau sa mearga la furat caise. Eu aveam in gradina un laborator ascuns, pe o punte mica deasupra paraului in care se scaldau gastele si ratele. Acolo amestecam io substante nemaipomenite in eprubete fantastice si imi luam notite. Substantele erau acuarele in general iar eprubetele erau fiole goale de apa distilata pe care le furam din casa.
Cand venea Pastele era mare bucurie, ca imi cumparam adidasi noi. Am avut si din aia cu beculete, dar tarziu, abia prin clasa a patra. Mai primeam si alte chestii, dar nu le mai tin minte, pentru ca nu ma interesau.
Cand am intrat in clasa intai, m-am mutat de acasa intr-un castel vechi de 100 de ani. Castelul era inconjurat de o padure fermecata care ziua arata minunat, plina de zumzet si de ciripit iar noaptea era intunecoasa si de nepatruns si se auzeau zgomote nedeslusite printre copaci. Castelul era plin de copii de varsta mea, un pic diferiti – nu prea intelegeam eu de ce- si mergeam cu totii sa mancam dimineata, la pranz si seara in sala uriasa de mese a castelului, cu holurile cu mozaic vechi duduind de pasii care alergau spre mancarea calda si de rasete. Treceam nebagand in seama bucatariile mari in care se pregateau altadata bucate alese pentru boierii de atunci, printre lambriuri de stejar vechi si seminee de marmura neagra. Peretii gemeau de tablouri uriase care infatisau lucruri de neinteles. Singurele locuri care nu se potriveau acolo erau cabinetul medical, camera de sterilizare si depozitul de medicamente. Minunatul castel era un sanatoriu – orfelinat, iar toti copiii de acolo sufereau de oarece boala cronica sau de vreun handicap, iar majoritatea erau orfani. Mama lucra acolo ca infirmiera. Acolo mi-am petrecut trei ani din frageda mea viata. Mai precis primele clase primare.
Sanatoriul era inconjurat de un parc mare, cu livada si cu grajdurile boieresti care acum erau transformate in depozite gestionate dupa sistemul comunist. Revolutia inca nu incepuse, si sincer, nu prea ne-a afectat. Eu imi vedeam de ale mele. Aveam o gramada de ascunzatori in care stateam, fiind convins ca acolo nu o sa ma gaseasca nimeni. Fie in podul castelului, intr-o camera unde se puneau rufele la uscat, fie la subsol, printre tevile uriase de apa calda de langa centrala. Aveam si o scorbura intr-un stejar gros, undeva, dar acolo ma duceam doar ziua, ca noaptea mi-era frica sa ies afara. Imi zisesera copiii ca e bantuit parcul de boierul Ghica, care credeau ei ca e inmormantat undeva intr-o poiana si noaptea iesea afara.
Castelul avea si o biblioteca mare, in care isi avea biroul gestionarul, un om foarte bun cu care am ramas prieten chiar si dupa atatia ani. Ma lasa acolo sa citesc din cartile cu propaganda sovietica, chiar daca inca nu incepuse scoala. Eu citeam inca de la patru ani, ca m-a invatat mama. Aveam o cutie de Ness Cafe Amigo si de pe aia am citit prima oara. Pe atunci eram soim al patriei la gradinita. Am fost chiar comandant de grupa. Prima oara pusesera o fata, dar era şâşâita si nu putea sa zica juramantul corect la parada.Dar la biblioteca cel mai mult imi placea masina de scris. Petreceam ore in sir apasand pe butoane.
A trecut vara si a inceput scoala. Erau doua sali de clasa mari, la ultimul etaj al castelului. In fiecare sala erau cate doua randuri de banci. Pe randul de la geam era clasa intai iar pe celalalt clasa a treia. In cealalta sala de clasa erau dispuse la fel clasa a doua si a patra. Eram cam cate 10 copii intr-o grupa. Ceilalti copii nu mergeau la scoala. N-as putea sa va zic de ce. La varsta aia nu iti pui intrebari inutile.

-Nicusor, stai in prima banca, la geam, langa Andone!

Andone era un copil tuns scurt, pana la piele, cu capul de o rotunjime matematica si care transpira mult si fara un motiv intemeiat. Eu ma uitam mult pe geam, iar el ma gadila din cand in cand. Eram la fel de prieten cu el, cum eram si cu restul copiilor. Ma simteam de-al lor. Doar doamna invatatoare ma trata diferit. Oare pentru ca eram singurul de acolo cu parinti? Cu un viitor? Ma rog...dumneaei a zis ca fiindca sunt inteligent, de aia pretinde mai multe. Si peste tot, toata viata, lumea a pretins mai mult de la mine. Dupa ore, treceam des pe langa sala de clasa, dar nu intram niciodata in ea, ca mi-era frica de invatatoare. Ea era plecata de ore intregi de acolo, ca locuia in alta localitate. Insa eu aveam o teorie de-a mea, cum ca oamenii sunt toti niste statui, care cand plec eu din camera impietresc si raman acolo. Si ca toate lucrurile din jurul meu se misca doar cand ma apropii eu de ele. De aia nu intram io in clasa, ca sa nu se trezeasca invatatoarea.
A trecut clasa intai, a trecut si a doua si am ajuns si in clasa a treia. Doar eu, singur. Intamplarea a fost ca am promovat doar eu, dintre toti copiii de clasa a doua. Ceilalti au ramas repetenti. Pare greu de crezut, dar de aia va si povestesc. Ca e interesant. S-ar putea ca e chiar unic. Asa ca eu fiind toata clasa a treia, a fost mare necaz pe capul meu. Eu matematica, eu citire, eu cunoasterea naturii, eu lucrare de control, eu ieseam la tabla, eu tot, tot,tot. Nu are rost sa povestesc ce s-a intamplat , ca e plictisitor. Concluzia e ca eram doxa de cunostinte, la nivelul clasei a treia. Asa ca mama a decis sa ma transfere la o scoala normala cand a inceput clasa a patra, ca sa ma obisnuiesc cu un mediu mai aproape de normalitate.
Despartirea de castel a fost grea. Copil fiind, am plans dupa toti prietenii mei de acolo, dupa doamna invatatoare pe care am iubit-o enorm. Am facut multe boacane pe-acolo, dar nu vreau sa scriu o suta de pagini din ceea ce ar fi trebuit sa fie o postare scurta pe un bolg pe care nu il citeste aproape nimeni. Va mai zic doar ca, la scoala cealalta toti copiii erau uluiti, la fel si invatatoarea, ca raspundeam la toate intrebarile fara sa ridic mana si ieseam singur la tabla fara sa ma invite nimeni.Aaaa....si am luat premiul intai!


Daca v-a placut...treaba voastra!

joi, 25 martie 2010

Glume misogine

Desi nu sunt misogin, totusi am simtul umorului si stiu sa gust o gluma.
Sper ca si reprezentantele sexului frmos (nu ca al nostru ar fi urat) sa faca la fel.
Daca nu, apasati pe "x"-ul ala din dreapta sus, fix in colt!
Astea sunt cele mai misogine chestii pe care le-am auzit de-a lungul timpului:

-De ce are femeia picioarele mici?
-Ca sa stea mai aproape de aragaz.

-De ce are femeia picioare?
-Ca sa nu lase urme ca melcul.

-Daca femeia era buna si Dumnezeu avea una.

-Femeia, cand se naste, are la radacina o samanta de scandal. Cand te insori, te-nsori cu tot copacul.

...si bomboana de pe tort:
-Daca femeile ar trebui respectate, n-am putea sa le fu*em pe la spate!

Pe asta, ultima, a gandit-o cineva pro-fund, sigur!



Just for the record, sunt doar glume. Nu reprezinta parerile mele.
(desi, cunosc cateva specimene care...in fine...)

marți, 23 martie 2010

Ce i-am scris lui Alice, intr-o seara

Sper ca nu te superi.

" Ce tampenie si singuratatea asta...Trebuie multi oameni ca sa iti dai seama ca esti singur.


Tu stii cat sunt eu de frumos, de fapt?
Sunt cel mai frumos barbat pe care il visezi.
Spun asta fara nici o modestie. Modestia este pentru cei urati, pentru ratati.
Eu nu sunt un ratat.Eu fac ce altii nici nu gandesc.
Eu stiu sa mint.
Mint cu nerusinare ca merit sa fiu iubit si sa am tot, fiindca mi se cuvine tot.
Eu nu ma urasc. Numai prostii se urasc. Eu ma iubesc, fiindca in fiecare dimineata imi dau seama ca sunt tot ce am.
Aceste maini care scriu sunt cele mai frumoase.Spun asta fara sa ma uit la ele. Nici nu e nevoie sa ma uit.
Am cele mai frumoase maini, fiindca ele ma ajuta sa mint. Si mint cu atat nonsalanta, incat si mainile mele cred ceea ce scriu.
Si ele mint cu sinceritate...nu se indoiesc de mine niciodata. De asta sunt frumoase, fiindca sunt naive.
Ele sterg lacrimile ochilor care plang, deasupra unei guri care minte razand.
Asa sunt eu.
Sunt cel mai frumos din lume. Tristetea e pentru prosti. Eu sunt vesel fiindca...uite, rad. Mereu.
Rad de mine ca sunt frumos.
Rad si oglinzile in care ma vad, mergand pe strada.

Sper ca nu am fost prea ciudat in seara asta.Insa altfel nu am stiut sa descriu ce simt."

Chestiute mai vechi

Ce scriam io intr-o dimineata, acum cativa ani...am gasit-o din greseala.

"Azi si maine sunt bomboane.
Sunt dulci cand te vad pe tine,sunt amare cand ploua si te intrebi "cui ii place o asemenea aroma?".
Aduni tampenii zi de zi si uiti ce e important cu adevarat...
Urma sa zic eu ce e important.
Dar am uitat.
Probabil dragostea."

Si inca una scurta, din febra examenelor :

"Morcovul este acel obiect de origne vegetala care se baga fara a-si cere voie acolo unde nu bate soarele.
Deci,morcovul are un comportament migrator,mutandu-se catre zone mai calde,am putea spune chiar fierbinti in momente de stress.
Perioada propice morcovului pentru a intra in procesul de migratie corespunde,ca prin minune cu perioada in care imi dau eu licenta.
Odata stabilit in zonele mai putin luminoase ale corpului,morcovul incepe sa dezvolte un comportament parazitar,in sensul ca,cu cat perioada critica se apropie,folosindu-se de stressul meu,el creste in dimensiuni,ajungand la un moment dat sa dea impresia ca are si un iepure atasat."

vineri, 12 martie 2010

Despre sfoara si gaura

Hai sa mai trantim una din putul gandirii!
Ionel si Costel sunt in doua parti diferite ale Universului,respectivele parti fiind la distanta uriasa una de cealalta (la fel si Ionel si Costel), si Ionel arunca o sfoara (dintr-un material la alegere, ca de altfel si impletitura sau culoarea) pana la Costel printr-o gaura de vierme.
Dupa cum bine am invatat la gradinita in grupa mare, si mai tarziu am recapitulat la Cunoasterea Naturii in clasa intai, gaurile de vierme sunt niste scurtaturi in spatiu-timp,pe care il curbeaza sau il contracta, devenind un fel de tuneluri care permit traversarea unor distante uriase.
Acestea sunt instabile prin definitie, deoarece, teoretic, sunt fenomene naturale care, tot teoretic, apar si dispar cam ca formatiile de dance.
Acuma, cateva intrebari: daca gaura respectiva de vierme, de care vorbeam mai sus, dispare in timp ce Ionel si Costel tin fiecare de cate un capat al sforii, ce se intampla cu sfoara? Sau ce se intampla cu cei doi?
Dar mai presus de toate, cine dracu sunt Ionel si Costel si cum au ajuns ei acolo?

Voi investiga problema si va voi tine la curent.

Reporterul spatial, Obssy.
Warp 9, energize!

Romania pierde din nou

Tot plimbandu-ma prin tari straine si acumuland o gramada de experienta intr-ale vietii, vazand cum traiesc si altii de pe alte meleaguri si vazand si romani cam peste tot pe unde ma duc, am ajuns la o concluzie foarte grava, care de multe ori nu ma lasa sa dorm noaptea: Romania has lost a lot of good lookin'pussy!

Aceasta a fost o fraza lunga.
Good bye, pussies!
(oftat prelung)

sâmbătă, 27 februarie 2010

SEX & VIOLENCE!

As vrea sa existe un razboi in care sa se arunce cu bombe-sexy!
Sigur n-ar muri niciuna, ca parasuta ar fi inclusa.
Asemenea initiativa ar fi foarte aplaudata in general de femei.
Multe femei casatorite ar milita impotriva razboiului, mai ales dupa ce au fost refuzate ca munitie.
Ar aplauda si barbatii, daca n-ar avea o mana in buzunar.
Pe drapel ar scrie "du-te-n pusca mea".
Imnul nostru ar fi "desteapta-te romane, ca sa te culci cu dusmanul".
Americanii ar urla sus si tare "daca nu o faci pentru tara, fa-o pentru tine, ca sa ai cu ce te lauda cand iesi la bere cu baietii".
Stirile despre curaj pe campul de lupta ar fi cu patratelul rosu.
S-ar numi "razboi biologic" daca bombele ar avea...diferite boli.
Dupa razboi s-ar ridica monumente si statui, cu parti pe care ar incapea 7-8 prumbei odata (probabil si o vrabie in varf).


Dupa cum ziceau doi zugravi:
-Mache, var!(al' de sus)
-Baaa...make love, nu var... (al' de jos)

vineri, 19 februarie 2010

Groparii care fug (de prin primavara lui 2009)

Toata viata am fugit.
Niciodata nu mi-am gasit locul.
Am 25 de ani.
Si la varsta asta unii te numesc fraged,altii copil, altii barbat.La varsta asta nu trebuia sa incep sa imi ingrop prietenii.Si nici parintii.La varsta asta nu trebuia sa imi ingrop iubirile sau visele.Si nici sa ma inec in singuratate.Si multe lucruri nu ar trebui sa le fac.
Si uite-asa incepe...
Suntem cu totii satui de vietile noastre monotone.Timpuri moderne cu idei vechi.Conflicte.Peste tot incerca toti sa ne spuna cum sa fim, ce sa fim, cum sa gandim sau cum sa aratam, ce interese sa avem.Sclavi ai banului si al sclipiciului care vor sa ne converteasca la materialism.Si asa, incet, incet, viata ne dezamageste, cei din jurul nostru ne dezamagesc, apoi ajungem sa fim dezamagiti de noi insine.Ingropam vis dupa vis.Si fugim.
Suntem cu totii niste gropari pe fuga.De la cei care fug la munca mai bine platita in alte tari, ingropand visele unui trai decent in tara lor, alaturi de familiile lor, pana la cei care fug in ei insisi, satui de realitate.Toata lumea fuge.Fuge si ingroapa.Se fuge in droguri, se fuge in alcool, se fuge in bratele cuiva...Eu fug in scris.Fug in chitara.Fug in culori cand desenez.Stiu, e copilareste.De ce? Fiindca asa mi s-a spus.Fiindca dainuie ideea asta stupida ca a fi copil e gresit.Uitam cu totii sa fim copii.E o lume a "oamenilor mari", a fruntilor incruntate si cu riduri, a capetelor care chelesc si a burtilor umflate.O lume a caracterelor grobiene si a superficialului.Dragostea e un mit comercial.Sexul se vinde pe taraba langa "painea noastra cea de toate zilele".Minciuni si dezinformare la toate colturile.Nevoia unora de a controla face sclavi si conduce vieti.
Cat despre mine...sunt doar un romantic prost care calca cu pas usor, ca sa nu trezeasca monstrul lumii.Imi plang si eu de mila, ca orice om.Si ingrop vise unul peste altul, la randul meu.
Cat de usor e sa aluneci in nihilism.E greu sa gasesti abnegatia de a cauta un sens, caci e simplu sa renunti la tot.Daca ne vede vreun Dumnezeu, e logic sa fie mut, in fata durerilor copiilor sai.Uimirea si-a facut loc in ochii lui de dimensiuni galactice, privind fara sa clipeasca la furnicile canibale care suntem noi.
Suntem intr-un cerc vicios.E absurd sa credem ca putem schimba lumea,dar e de neconceput sa stam cu mainile in san.
Un adevar frumos este ca existi "tu", si ca exist si eu cu tine.Ca respiram acelasi aer poluat, cu trandafiri in gand si cu idei marete ca vom calatori in toata lumea.Ca vom fi celebri si apoi, uitati de toti,ne vom petrece batranetile povestind glorioase tinereti.
Ma apuca un gust amar despre viata pe care n-am trait-o inca.


Suntem cu totii la fel de unici.

Una de criza (de prin ianuarie 2009)

Stii la ce ma gandeam eu azi?
Ca nu am prins criza care trebuie. Aia din 1923 era mai awesome.
De fapt, noi traim altfel de criza.Una spirituala.Nimic nu mai are farmec, fiindca suntem cu totii plictisiti, sufocati de informatie si de banal.Sufocati de accesul pe care il avem unii catre ceilalti, de comunicare insipida si de telefonie mobila, de internet...(a se observa ironia...ma plang intr-un blog pe net)
Where's the fuckin' romance, dude? It's fuckin' gone...Mai sunt doar cateva ramasite ca si noi, luptandu-ne pentru iubiri pierdute si pentru carti cu pagini galbene.
Eu mereu ma vad pe un vapor, din ala cu aburi, cu un sacou vechi si peticit pe mine, cu niste ochelari rotunzi in buzunarul de la piept si scriind intr-un carnetel cu un creion tocit lucrurile pe care le-am vazut, locurile pe unde am fost...privind peste mare cu inima de marimea unei paini :)
Chiar...oare ce gust avea painea aia? Aia fara conservanti si fara aditivi, nefeliata, neambalata, mancata cu mainile murdare si cu ochii mari si sufletul plin de idealuri...
Mi-e pofta de un bordel!Din ala cu curve indragostite, cu fuste largi, cu coniac (sau cognac, dupa cum ar zice un francez), cu inimi frante si destine intortocheate...Ah! cata cruzime se ascunde in verbul "a fi"!
Evolutia. Doar un izvor de pacate , de scarba si plictis.
S-au stins vremurile cand Van Gogh isi taia urechea ca sa ...prove a point...cand lumea murea de tuberculoza si de sifilis...
Unii voiau in lumea noastra...unii dintre noi am vrea in lumea lor.Poate fiindca ne e mai usor sa ne imaginam in trecut.Trecutul are o anumita siguranta, o logica si o cale fireasca. Unde sunt timpurile cand fumatul era chic si bibliotecile erau pline de studenti si de gentlemani?
Acuma...hartia e pentru dinozauri...
Dragostea e un cliseu...
Si lumea e cat un buzunar!
Nu mai sta nimeni in ploaie, ca...e doar un fenomen meteorologic, cateodata acid...
Padurile sunt langa malluri
Si sanul unei femei il gasesti pe net sub forma de spam!
Si daca ai sti cate ganduri imi alearga prin minte!Cateodata sunt furios ca nu pot tasta cu aceeasi viteza.
Unii ar spune ca e motiv suficient sa te sinucizi, atunci cand nu mai exista nimic sfant.Ca e mai usor decat sa speri in mai bine.
Ma gandeam...cum ar fi reactionat un om cu valori vechi intr-o lume ca a noastra? Un artist...un Danton,Byron sau un Earl de Rochester.Pe vremea lor se risca ghilotinarea pentru un pamflet despre rege.Astazi, ziarul "Libertatea" e pe toate tarabele cu calomnii si stiri ieftine ca si hartia pe care e tiparit.
Nu ca te intrebi si tu?
"De ce dracu mai ies eu din casa?"


Food for thought.

marți, 9 februarie 2010

Ziua cand a murit Nemuritorul

S-a intamplat ca intr-o dimineata sa geama pamantul sub mine de greutatea gandurilor.
Ziua cand telefoanele nu mai suna.
In timpul asta se sapau gropi adanci in pamantul inghetat. Tamplarii transpirau cioplind cruci perfecte din lemn nou. Fierarii sudau sulite in garduri si unii le voseau din urma. In bucatarii naduseau tarancile grase si incruntate. Capetele rotunde erau ocupate toate. De pe unele se ridicau caciuli iar pe altele se legau basmale negre. Toata aceasta forfota era pentru simplul fapt ca Nemuritorul se saturase sa mai fie nemuritor.
El fiind o persoana matinala, a si murit de dimineata, lucru care nu prea le-a convenit multora. S-a dus rapid, ca o scurta tragedie fara pic de dramatism.
Eu paseam absent printre toti cei care ii plangeau de mila plangadu-si lor de mila, atent sa nu ma murdaresc de moarte sau de lacrimi.
S-au tras clopote grele si s-a aruncat pamant nesfarsit deasupra. In varf s-a pus o cruce din lemn nevinovat, cu numele tuturor pe ea.
S-au hotarat cu totii sa nu mai moara niciodata. Dar murise nemurirea din toti.
Eu tot astept sa ma trezesc din vis.
(pentru cel din care eu sunt si el nu mai este)

sâmbătă, 6 februarie 2010

Deranjant...

De ceva vreme incoace, ma roade o intrebare pe care multi ar cosidera-o absurda.
Here it goes:
Daca intr-un univers paralel m-as intalni cu mine insumi...si ne-am f**e, ar fi incest, sau vreun soi de masturbare?
(din ciclul "una scurta")
La reve-pa!

vineri, 5 februarie 2010

Ce-a ramas din Tolstoi

Sub un cer care se scremea sa ploua, s-au aflat in targul de anticariat un el si o ea. Cu mainile cleste au cuprins impreuna, din snobism cultural, de “Razboi si Pace” - el un volum, ea pe celalalt. Clipind des si intrecandu-se in “cine il strange mai tare la piept pe Tolstoi”, s-au dus la o cafea, mintind fiecare ca motivul ar fi sa il convinga pe celalalt sa renunte la celalalt volum.

Dupa cateva ore, bausera cafele cam de trei razboaie si de vreo doua paci. Corpurile lor grase si cu par pe alocuri s-au luat de maini, el tremurand si ea increzatoare. Au schimbat numere de telefon, el portocaliu si ea rosu si si-au promis sa se vada din nou –el nerabdator si ea plictisita.

Si uite-asa s-au revazut,el zambind si ea razand, si s-au certat –el umil si ea incruntata, si s-au impacat – el plagand si ea geloasa, si s-au mutat impreuna si s-au iubit in felul lor –el cu o spranceana in sus si ea cu patima, si s-au casatorit si au ingalbenit la fel ca paginile lui Tolstoi – ea razboi si el pace.

Cartile nu le-au citit niciodata, ei fiind ocupati sa faca bani ca sa aiba cu ce sa cumpere alte carti, sperand poate sa invie ce-a fost sau, poate, sa cunoasca alti iubitori de Tolstoi. Din cand in cand, insa, el mai striga la ea din toaleta : “turturico, adu-mi si mie cartea aia, ca stii ca nu pot sa fac daca nu citesc” si ea intreaba mereu nedumerita, daca sa ii aduca volumul “I” sau ”II”.

Za end!

(din ciclul " v-a placut? -daaaa!!! mai vreti? -nuuuuu!!!")