Ziua cand a murit Nemuritorul

S-a intamplat ca intr-o dimineata sa geama pamantul sub mine de greutatea gandurilor.
Ziua cand telefoanele nu mai suna.
In timpul asta se sapau gropi adanci in pamantul inghetat. Tamplarii transpirau cioplind cruci perfecte din lemn nou. Fierarii sudau sulite in garduri si unii le voseau din urma. In bucatarii naduseau tarancile grase si incruntate. Capetele rotunde erau ocupate toate. De pe unele se ridicau caciuli iar pe altele se legau basmale negre. Toata aceasta forfota era pentru simplul fapt ca Nemuritorul se saturase sa mai fie nemuritor.
El fiind o persoana matinala, a si murit de dimineata, lucru care nu prea le-a convenit multora. S-a dus rapid, ca o scurta tragedie fara pic de dramatism.
Eu paseam absent printre toti cei care ii plangeau de mila plangadu-si lor de mila, atent sa nu ma murdaresc de moarte sau de lacrimi.
S-au tras clopote grele si s-a aruncat pamant nesfarsit deasupra. In varf s-a pus o cruce din lemn nevinovat, cu numele tuturor pe ea.
S-au hotarat cu totii sa nu mai moara niciodata. Dar murise nemurirea din toti.
Eu tot astept sa ma trezesc din vis.
(pentru cel din care eu sunt si el nu mai este)