sâmbătă, 28 martie 2015

Poveste fără început și cu final prost

Îmi amintesc cum desenam hărți imaginare cu degetul pe trupul tău gol,
iar tu râdeai.
Răsuflarea ta era a mea,
mâinile tale erau ale mele
și ne înconjuram unul pe altul din toate părțile.
Îmi umpleam gura și nările cu tine

și trăiam amândoi,
în secret,
în aceeași piele.
Printre ramurile copacilor, lumina dimineții pătrundea sugrumată pe fereastră...
iar lumea era departe, adormită...
Nimeni nu bănuia ca măcar existăm,
cu atât mai puțin că am făcut din noapte zi,
a mia oara,
iubindu-ne leneș,
obraznic,
fără remușcări.

Dar ne-am rătăcit prin lume.
Ne-am pierdut unul de altul și acum umblăm amândoi
orbi,
înjumătățiți,
cautându-ne unul pe celalalt cu mâinile răsfirate,
mereu găsind pe altcineva în cale.
Niciodată pe mine,

niciodată pe tine.