SEX & VIOLENCE!

As vrea sa existe un razboi in care sa se arunce cu bombe-sexy!
Sigur n-ar muri niciuna, ca parasuta ar fi inclusa.
Asemenea initiativa ar fi foarte aplaudata in general de femei.
Multe femei casatorite ar milita impotriva razboiului, mai ales dupa ce au fost refuzate ca munitie.
Ar aplauda si barbatii, daca n-ar avea o mana in buzunar.
Pe drapel ar scrie "du-te-n pusca mea".
Imnul nostru ar fi "desteapta-te romane, ca sa te culci cu dusmanul".
Americanii ar urla sus si tare "daca nu o faci pentru tara, fa-o pentru tine, ca sa ai cu ce te lauda cand iesi la bere cu baietii".
Stirile despre curaj pe campul de lupta ar fi cu patratelul rosu.
S-ar numi "razboi biologic" daca bombele ar avea...diferite boli.
Dupa razboi s-ar ridica monumente si statui, cu parti pe care ar incapea 7-8 prumbei odata (probabil si o vrabie in varf).


Dupa cum ziceau doi zugravi:
-Mache, var!(al' de sus)
-Baaa...make love, nu var... (al' de jos)

Groparii care fug (de prin primavara lui 2009)

Toata viata am fugit.
Niciodata nu mi-am gasit locul.
Am 25 de ani.
Si la varsta asta unii te numesc fraged,altii copil, altii barbat.La varsta asta nu trebuia sa incep sa imi ingrop prietenii.Si nici parintii.La varsta asta nu trebuia sa imi ingrop iubirile sau visele.Si nici sa ma inec in singuratate.Si multe lucruri nu ar trebui sa le fac.
Si uite-asa incepe...
Suntem cu totii satui de vietile noastre monotone.Timpuri moderne cu idei vechi.Conflicte.Peste tot incerca toti sa ne spuna cum sa fim, ce sa fim, cum sa gandim sau cum sa aratam, ce interese sa avem.Sclavi ai banului si al sclipiciului care vor sa ne converteasca la materialism.Si asa, incet, incet, viata ne dezamageste, cei din jurul nostru ne dezamagesc, apoi ajungem sa fim dezamagiti de noi insine.Ingropam vis dupa vis.Si fugim.
Suntem cu totii niste gropari pe fuga.De la cei care fug la munca mai bine platita in alte tari, ingropand visele unui trai decent in tara lor, alaturi de familiile lor, pana la cei care fug in ei insisi, satui de realitate.Toata lumea fuge.Fuge si ingroapa.Se fuge in droguri, se fuge in alcool, se fuge in bratele cuiva...Eu fug in scris.Fug in chitara.Fug in culori cand desenez.Stiu, e copilareste.De ce? Fiindca asa mi s-a spus.Fiindca dainuie ideea asta stupida ca a fi copil e gresit.Uitam cu totii sa fim copii.E o lume a "oamenilor mari", a fruntilor incruntate si cu riduri, a capetelor care chelesc si a burtilor umflate.O lume a caracterelor grobiene si a superficialului.Dragostea e un mit comercial.Sexul se vinde pe taraba langa "painea noastra cea de toate zilele".Minciuni si dezinformare la toate colturile.Nevoia unora de a controla face sclavi si conduce vieti.
Cat despre mine...sunt doar un romantic prost care calca cu pas usor, ca sa nu trezeasca monstrul lumii.Imi plang si eu de mila, ca orice om.Si ingrop vise unul peste altul, la randul meu.
Cat de usor e sa aluneci in nihilism.E greu sa gasesti abnegatia de a cauta un sens, caci e simplu sa renunti la tot.Daca ne vede vreun Dumnezeu, e logic sa fie mut, in fata durerilor copiilor sai.Uimirea si-a facut loc in ochii lui de dimensiuni galactice, privind fara sa clipeasca la furnicile canibale care suntem noi.
Suntem intr-un cerc vicios.E absurd sa credem ca putem schimba lumea,dar e de neconceput sa stam cu mainile in san.
Un adevar frumos este ca existi "tu", si ca exist si eu cu tine.Ca respiram acelasi aer poluat, cu trandafiri in gand si cu idei marete ca vom calatori in toata lumea.Ca vom fi celebri si apoi, uitati de toti,ne vom petrece batranetile povestind glorioase tinereti.
Ma apuca un gust amar despre viata pe care n-am trait-o inca.


Suntem cu totii la fel de unici.

Una de criza (de prin ianuarie 2009)

Stii la ce ma gandeam eu azi?
Ca nu am prins criza care trebuie. Aia din 1923 era mai awesome.
De fapt, noi traim altfel de criza.Una spirituala.Nimic nu mai are farmec, fiindca suntem cu totii plictisiti, sufocati de informatie si de banal.Sufocati de accesul pe care il avem unii catre ceilalti, de comunicare insipida si de telefonie mobila, de internet...(a se observa ironia...ma plang intr-un blog pe net)
Where's the fuckin' romance, dude? It's fuckin' gone...Mai sunt doar cateva ramasite ca si noi, luptandu-ne pentru iubiri pierdute si pentru carti cu pagini galbene.
Eu mereu ma vad pe un vapor, din ala cu aburi, cu un sacou vechi si peticit pe mine, cu niste ochelari rotunzi in buzunarul de la piept si scriind intr-un carnetel cu un creion tocit lucrurile pe care le-am vazut, locurile pe unde am fost...privind peste mare cu inima de marimea unei paini :)
Chiar...oare ce gust avea painea aia? Aia fara conservanti si fara aditivi, nefeliata, neambalata, mancata cu mainile murdare si cu ochii mari si sufletul plin de idealuri...
Mi-e pofta de un bordel!Din ala cu curve indragostite, cu fuste largi, cu coniac (sau cognac, dupa cum ar zice un francez), cu inimi frante si destine intortocheate...Ah! cata cruzime se ascunde in verbul "a fi"!
Evolutia. Doar un izvor de pacate , de scarba si plictis.
S-au stins vremurile cand Van Gogh isi taia urechea ca sa ...prove a point...cand lumea murea de tuberculoza si de sifilis...
Unii voiau in lumea noastra...unii dintre noi am vrea in lumea lor.Poate fiindca ne e mai usor sa ne imaginam in trecut.Trecutul are o anumita siguranta, o logica si o cale fireasca. Unde sunt timpurile cand fumatul era chic si bibliotecile erau pline de studenti si de gentlemani?
Acuma...hartia e pentru dinozauri...
Dragostea e un cliseu...
Si lumea e cat un buzunar!
Nu mai sta nimeni in ploaie, ca...e doar un fenomen meteorologic, cateodata acid...
Padurile sunt langa malluri
Si sanul unei femei il gasesti pe net sub forma de spam!
Si daca ai sti cate ganduri imi alearga prin minte!Cateodata sunt furios ca nu pot tasta cu aceeasi viteza.
Unii ar spune ca e motiv suficient sa te sinucizi, atunci cand nu mai exista nimic sfant.Ca e mai usor decat sa speri in mai bine.
Ma gandeam...cum ar fi reactionat un om cu valori vechi intr-o lume ca a noastra? Un artist...un Danton,Byron sau un Earl de Rochester.Pe vremea lor se risca ghilotinarea pentru un pamflet despre rege.Astazi, ziarul "Libertatea" e pe toate tarabele cu calomnii si stiri ieftine ca si hartia pe care e tiparit.
Nu ca te intrebi si tu?
"De ce dracu mai ies eu din casa?"


Food for thought.

Ziua cand a murit Nemuritorul

S-a intamplat ca intr-o dimineata sa geama pamantul sub mine de greutatea gandurilor.
Ziua cand telefoanele nu mai suna.
In timpul asta se sapau gropi adanci in pamantul inghetat. Tamplarii transpirau cioplind cruci perfecte din lemn nou. Fierarii sudau sulite in garduri si unii le voseau din urma. In bucatarii naduseau tarancile grase si incruntate. Capetele rotunde erau ocupate toate. De pe unele se ridicau caciuli iar pe altele se legau basmale negre. Toata aceasta forfota era pentru simplul fapt ca Nemuritorul se saturase sa mai fie nemuritor.
El fiind o persoana matinala, a si murit de dimineata, lucru care nu prea le-a convenit multora. S-a dus rapid, ca o scurta tragedie fara pic de dramatism.
Eu paseam absent printre toti cei care ii plangeau de mila plangadu-si lor de mila, atent sa nu ma murdaresc de moarte sau de lacrimi.
S-au tras clopote grele si s-a aruncat pamant nesfarsit deasupra. In varf s-a pus o cruce din lemn nevinovat, cu numele tuturor pe ea.
S-au hotarat cu totii sa nu mai moara niciodata. Dar murise nemurirea din toti.
Eu tot astept sa ma trezesc din vis.
(pentru cel din care eu sunt si el nu mai este)

Deranjant...

De ceva vreme incoace, ma roade o intrebare pe care multi ar cosidera-o absurda.
Here it goes:
Daca intr-un univers paralel m-as intalni cu mine insumi...si ne-am f**e, ar fi incest, sau vreun soi de masturbare?
(din ciclul "una scurta")
La reve-pa!

Ce-a ramas din Tolstoi

Sub un cer care se scremea sa ploua, s-au aflat in targul de anticariat un el si o ea. Cu mainile cleste au cuprins impreuna, din snobism cultural, de “Razboi si Pace” - el un volum, ea pe celalalt. Clipind des si intrecandu-se in “cine il strange mai tare la piept pe Tolstoi”, s-au dus la o cafea, mintind fiecare ca motivul ar fi sa il convinga pe celalalt sa renunte la celalalt volum.

Dupa cateva ore, bausera cafele cam de trei razboaie si de vreo doua paci. Corpurile lor grase si cu par pe alocuri s-au luat de maini, el tremurand si ea increzatoare. Au schimbat numere de telefon, el portocaliu si ea rosu si si-au promis sa se vada din nou –el nerabdator si ea plictisita.

Si uite-asa s-au revazut,el zambind si ea razand, si s-au certat –el umil si ea incruntata, si s-au impacat – el plagand si ea geloasa, si s-au mutat impreuna si s-au iubit in felul lor –el cu o spranceana in sus si ea cu patima, si s-au casatorit si au ingalbenit la fel ca paginile lui Tolstoi – ea razboi si el pace.

Cartile nu le-au citit niciodata, ei fiind ocupati sa faca bani ca sa aiba cu ce sa cumpere alte carti, sperand poate sa invie ce-a fost sau, poate, sa cunoasca alti iubitori de Tolstoi. Din cand in cand, insa, el mai striga la ea din toaleta : “turturico, adu-mi si mie cartea aia, ca stii ca nu pot sa fac daca nu citesc” si ea intreaba mereu nedumerita, daca sa ii aduca volumul “I” sau ”II”.

Za end!

(din ciclul " v-a placut? -daaaa!!! mai vreti? -nuuuuu!!!")