Toata viata am fugit.
Niciodata nu mi-am gasit locul.
Am 25 de ani.
Si la varsta asta unii te numesc fraged,altii copil, altii barbat.La varsta asta nu trebuia sa incep sa imi ingrop prietenii.Si nici parintii.La varsta asta nu trebuia sa imi ingrop iubirile sau visele.Si nici sa ma inec in singuratate.Si multe lucruri nu ar trebui sa le fac.
Si uite-asa incepe...
Suntem cu totii satui de vietile noastre monotone.Timpuri moderne cu idei vechi.Conflicte.Peste tot incerca toti sa ne spuna cum sa fim, ce sa fim, cum sa gandim sau cum sa aratam, ce interese sa avem.Sclavi ai banului si al sclipiciului care vor sa ne converteasca la materialism.Si asa, incet, incet, viata ne dezamageste, cei din jurul nostru ne dezamagesc, apoi ajungem sa fim dezamagiti de noi insine.Ingropam vis dupa vis.Si fugim.
Suntem cu totii niste gropari pe fuga.De la cei care fug la munca mai bine platita in alte tari, ingropand visele unui trai decent in tara lor, alaturi de familiile lor, pana la cei care fug in ei insisi, satui de realitate.Toata lumea fuge.Fuge si ingroapa.Se fuge in droguri, se fuge in alcool, se fuge in bratele cuiva...Eu fug in scris.Fug in chitara.Fug in culori cand desenez.Stiu, e copilareste.De ce? Fiindca asa mi s-a spus.Fiindca dainuie ideea asta stupida ca a fi copil e gresit.Uitam cu totii sa fim copii.E o lume a "oamenilor mari", a fruntilor incruntate si cu riduri, a capetelor care chelesc si a burtilor umflate.O lume a caracterelor grobiene si a superficialului.Dragostea e un mit comercial.Sexul se vinde pe taraba langa "painea noastra cea de toate zilele".Minciuni si dezinformare la toate colturile.Nevoia unora de a controla face sclavi si conduce vieti.
Cat despre mine...sunt doar un romantic prost care calca cu pas usor, ca sa nu trezeasca monstrul lumii.Imi plang si eu de mila, ca orice om.Si ingrop vise unul peste altul, la randul meu.
Cat de usor e sa aluneci in nihilism.E greu sa gasesti abnegatia de a cauta un sens, caci e simplu sa renunti la tot.Daca ne vede vreun Dumnezeu, e logic sa fie mut, in fata durerilor copiilor sai.Uimirea si-a facut loc in ochii lui de dimensiuni galactice, privind fara sa clipeasca la furnicile canibale care suntem noi.
Suntem intr-un cerc vicios.E absurd sa credem ca putem schimba lumea,dar e de neconceput sa stam cu mainile in san.
Un adevar frumos este ca existi "tu", si ca exist si eu cu tine.Ca respiram acelasi aer poluat, cu trandafiri in gand si cu idei marete ca vom calatori in toata lumea.Ca vom fi celebri si apoi, uitati de toti,ne vom petrece batranetile povestind glorioase tinereti.
Ma apuca un gust amar despre viata pe care n-am trait-o inca.
Suntem cu totii la fel de unici.
2 comentarii:
Wow!
Ai descris ceea ce se intampla in ziua de azi mai bine decat mi-as fi inchipuit. Mi-e greu sa cred ca sunt oameni care nu se regasesc in ce ai scris tu in acest post. Parca ar fi gandurile mele. Cat de frumos e ce ai scris si in acelasi timp adevarat si trist.
Traim intr-o lume in care putine lucruri mai au un sens bine definit, si pare din ce in ce mai usor sa iti gasesti un refugiu, oricare ar fi el, pentru a scapa de problemele cotidiene, de stres, de aceleasi lucruri pe care le facem zi de zi ca niste roboti. Niste roboti care au un suflet, dorinte si sperante de mai bine, dorinte care de cele mai multe ori in stadiul de vise. De ce nu face face nimeni nimic? Din punctul meu de vedere e destul de simplu. In societate turma conduce, turma castiga. Si nu pot sa fiu eu singurul care sa nu fiu asa. Pentru ca lumea e plina de prejudecati, pentru ca lumea nu intelege. Asa ca ma retrag in lumea mea, si fac ce pot pentru a uita ca traiesc intr-o lume de kko, pentru a uita ca de multe ori cred ca nu am scapare, ca ma simt inchis ca o pasare in colivie. In propiul refugiu uit de problemele mele, acolo nu sunt decat eu cu mine. Si e bine. E bine sa uiti. My two coppers.
Suntem ultimii Oameni Buni.
Trimiteți un comentariu